La început a fost o întrebare:
„Ce vise ai tu?”
Apoi au venit altele:
„Cum arată bucuria ta?”
„Ce vrei să devii când vei fi mare?”
„Ce înseamnă acasă pentru tine?”
Le-am pus pe hârtie, le-am lăsat acolo, într-un colț de Brănești, și am așteptat.
Ce am primit înapoi? Mult mai mult decât ne așteptam.
Două concursuri, zeci de lumi deschise
Copiii și adolescenții din Brănești sunt invitați să participe la două concursuri:
🖌️ unul de pictură și desen – „Culoare și emoție”,
✍️ unul de compuneri – „Visuri pe hârtie”.
Am pornit acest demers cu gândul că fiecare copil are ceva de spus. Dar poate nu are întotdeauna contextul, spațiul sau încurajarea potrivită să o facă.
Așa că am creat un spațiu sigur, fără presiune. Fără “note” și “clasamente”. Doar cu o întrebare: „Ai vrea să ne arăți ce simți?”
Ce a început să vină înapoi
Încă nu s-a încheiat perioada de înscrieri, dar deja începem să vedem lucrările.
Și sunt… vii.
Copii care desenează curtea școlii cu un soare mare. O fetiță care a scris o compunere întreagă despre cum visează să fie profesoară „ca doamna Maria, dar mai tânără”.
Sunt texte cu unele greșeli gramaticale și desene tremurate. Dar sunt sincere. Și ne fac să zâmbim. Sau să ne încrețim fruntea puțin. Sau să ne gândim mai bine la ce înseamnă, de fapt, visul unui copil.
Nu e despre „talent”. E despre exprimare.
Mulți copii cresc fără să fie întrebați ce simt. Sau ce visează. Cresc cu „taci”, „lasă”, „nu e timp acum”.
Noi am vrut să-i întrebăm altfel.
Și dacă răspunsul vine sub forma unui desen cu 3 steluțe și o inimă mov, e perfect. Dacă vine într-o compunere scrisă cu pixul albastru pe un caiet dictando, și mai bine.
E dovada că funcționează. Că atunci când li se oferă spațiu, copiii știu să se exprime. Iar asta, în sine, e un act de încredere și vindecare.
Ce urmează?
Lucrările se adună până pe 1 decembrie. Apoi le vom expune, le vom celebra, le vom premia.
Vor exista diplome, cărți, materiale de pictură… dar mai ales, va exista recunoaștere.
Pentru mulți dintre acești copii, e prima dată când cineva le va spune: „Bravo! Ai scris ceva frumos.” Sau „Desenul tău a fost apreciat.”
Și, poate, e prima dată când simt că ceea ce au de spus contează.
De ce facem asta?
Pentru că uneori, copiii din comunități vulnerabile nu au nevoie doar de haine, mâncare sau ghiozdane. Au nevoie să simtă că sunt mai mult decât nevoile lor.
Au nevoie să fie văzuți. Să fie ascultați. Să fie întrebați: „Ce vrei tu?”
Iar când le dăm culori, hârtie și încredere, ne arată lumi pe care altfel nu le-am fi cunoscut niciodată.
Dacă citești asta și simți că vrei să susții inițiativa, cu materiale, premii, timp sau doar cu o încurajare, scrie-ne. Nu facem concursuri pentru trofee. Le facem ca să construim puțin mai multă încredere.
Și dacă ai copil în Brănești, întreabă-l:
„Tu ce ai desena dacă ți-aș da un bloc de hârtie?”
Răspunsul s-ar putea să te surprindă.
